MAI 2024

priveam o pasăre sus într-un cer înalt

stând culcat în iarbă sub el

pe planeta acestei mame Pământ

pe care eram atunci doar un străin rătăcit

părea o lebădă albă

mică de jos mare de sus

căutându-și cântecul ei ultim

personal unic poate doar pentru mine

cel întins în apele seninului

știa primisem o palmă recentă

ca ea într-o viață anterioară

un glonț

și apoi renăscuse din propriul ei ou

al cărui nume nu mi-l aminteam

oricât de greu aș fi încercat

era numele magic pe care-l trăiam

rătăcind spre acasă din nou

și nu numai asta nu reușeam

mă ustura obrazul degeaba

îl bărbieream îndârjit

cu furia urii străine

simțeam palma recentă crescând

ca un cântec de lebădă

în barba mea viitoare

pierdusem un fiu și ocazia

vieților mele trecute

și al numelui magic uitat

ratând renașterea din palmele mele

pictând la fel de degeaba

singura dezmierdare primită

îmi rămânea mângâierea umbrei

acelei lebede înalte senină

tăcând și căutându-și cântul

neauzit înainte pe obraz

amintindu-mi atât de clar și limpede

căderea

Poezie din vol. „Șoaptele umbrei”, ed. PIM, Iași 2019

POATE

noi locuiam acolo în fapte
măsuram timpul în cântece și
lungimea razelor de soare în picăturile ploii
credeam că sunt îngeri și poate
erau și acolo
egoiști ca tinerii
era imposibil să nu înfăptuiești
ceva pe lume și noi acolo lucram
și lucram și lucram
visând amintind neuitarea-iluzie și
poate acolo asta
era încă posibil dar aici
e o tăcere albă a zăpezilor dormind
un pat amplificator de durere
simțeam o culoare un roșu stupid
curgând fără pauze
și de sus cade un fel de
neînțeleasă iubire aici
e din ce în ce mai greu
să fie posibil
dar poate

CIRC

CURÂND

vânt adiind al verii târzii

curând sunt al tău

și ție mă rog eliberează-mă de dorințe

de infinite-așteptări de acest vid împlinit -

eroare înlocuind acest vis împlinit -

de marile speranțe iluzii de aer curat

după ploaie

din plin respirabil adânc respirabil

după zbucium de fum și de foc

vânt melancolic parfumat de septembrie

octombrie curând vânt al fluturilor singuri

întârziați rătăciți și pierduți

pe aici pe cărări pe pământ căutând

singura floare din cer nicăieri

adu-mi lângă suflet această lină-mpăcare

cu ofilitele ierbi

și frunzele de-aur comori

curând fără de preț căzătoare

plutind lângă șoaptele tale

nu le răni cu albe-nghețate zăpezi

imobile

curând vor fi frunze din plastic

și altele asemenea

ieftiniri masive într-un black friday

uman

ele plâng absenți le sunt lor

bătrânii căutători ca și cum ar fi murit

toți într-o clipă care n-a fost prevăzută

asta

înaintea găsirii comorii pe drum

ci lasă-le

vânt-adiind al verii târzii

uitată poezie și plânsă de nimeni

să fie curând

SEMNE

eram țesătorul de semne

acolo

tăcute albastre

într-o urzeală de timp

în galopul cameleonic al calului meu

gonind alergând nechezând

cosmic sau comic - nu știu -

fără glas

vis hoinărind

acolo

pe tărâmul aglomeratelor treziri

fără țărm

sau poate că invers - nu știu -

las semne

tăcute rotunde

pe clape de cânt ne-nțeles

acolo

din zilele și nopțile

urzelii de timp

a judecătorilor ierbii

fără odihnă

las semne rotunde

fără oprire albastre

las semne

tăcute și-atât și

nu știu

REVOLTA IERTĂRII

Să iert şi să merg mai departe.

Atât învăţasem atunci pe-acel drum.

Să iert şi să dau ceva din mine

Odată cu iertarea:

O mână, un os, nişte lacrimi, un trup,

Ceva, acolo, vreun mic sânge, iertând.

Obosit, la capătul acelui drum,

M-am oprit să privesc puţin înapoi.

Mi se părea că mă topisem ca zăpada

Şi mă scursesem în pământul aceluiaşi drum.

Aş fi vrut să mă dizolv în odihnă

Pentru că mersesem prea departe.

Am văzut în urma mea cum veneau

Toate iertările, aducându-mi în palme

Fărâmele adunate din mine şi stropii.

Aşa cum eu iertasem

Şi ei învăţaseră revolta iertării.

Erau foarte mulţi, mergând mai departe.

Cu dragostea seamănă revolta iertării.

Orice altceva nu e pace.

SOLSTIȚIU

mesaje ascunse în adâncuri de mări

nepătrunse plâng în tăcere chemând

le aud numai cei ce trăiesc

în piesa piesei lui Hamlet

și cărora le spuneau cu toții nebuni

ei sunt puțini și de două ori mai treji

decât toți cei care fără să știe

trăiesc dormind

plictiseala aceluiași vis programat

călătorind la-ntâmplare

în hipnoze ascunse și totuși ei

dintr-un necunoscut punct de vedere

hipersensibili - cărora le spuneau cu toții nebuni -

observă și simt altceva

ceva ce n-a fost încă înfăptuit

în nesfârșita ploaie de gesturi

extravagante șocante hipnotizante

virtuale din plictiseală și din ce în ce mai des

obosiseră până la natura a doua

a oboselii se obișnuiseră

evadând imposibil porniră

căutând comoara cea rară

a gestului niciodată de nimeni

făcut și nicicând

în locul fără poveste

atât de tăcut lipsit de trecut

gestul acela ne-amintit

în vreun mit

descoperit în grădina

care știa că este grădină

dăruind magice fantastice flori

care toate știau că doar sunt

(și lor le spuneau cu toții nebuni)

așteptau căutau a gestului

ivire simțire trăire

în timpul în care știau că nu e nevoie

de zădărnicia tuturor pașilor

rătăciți hoinărind și pierduți

pe aleea celor mai bune intenții

nici de oferta gratuită a unui posibil

romantism digital tehnologic

atât de la modă în ultimul timp

plutea nevăzută prin cosmos

o insulă sferică spre care un zeu îi chema

să-i născocească gesticulând

un alt nume de rostit imposibil

și nici de venerat sau de scris

numele gestului niciodată

de nimeni făcut și nicicând

zeul nu locuise vreodată-n silabe

uitat rămăsese crucificat pe o voce

pe care doar ei

- cărora le spuneau cu toții nebuni -

știau s-o audă cântând căutând

singurul gest niciodată de nimeni

făcut și nicicând

                                   20.6.2021