priveam o pasăre sus într-un cer înalt
stând culcat în iarbă sub el
pe planeta acestei mame Pământ
pe care eram atunci doar un străin rătăcit
părea o lebădă albă
mică de jos mare de sus
căutându-și cântecul ei ultim
personal unic poate doar pentru mine
cel întins în apele seninului
știa primisem o palmă recentă
ca ea într-o viață anterioară
un glonț
și apoi renăscuse din propriul ei ou
al cărui nume nu mi-l aminteam
oricât de greu aș fi încercat
era numele magic pe care-l trăiam
rătăcind spre acasă din nou
și nu numai asta nu reușeam
mă ustura obrazul degeaba
îl bărbieream îndârjit
cu furia urii străine
simțeam palma recentă crescând
ca un cântec de lebădă
în barba mea viitoare
pierdusem un fiu și ocazia
vieților mele trecute
și al numelui magic uitat
ratând renașterea din palmele mele
pictând la fel de degeaba
singura dezmierdare primită
îmi rămânea mângâierea umbrei
acelei lebede înalte senină
tăcând și căutându-și cântul
neauzit înainte pe obraz
amintindu-mi atât de clar și limpede
căderea
