măsuram timpul în cântece și
lungimea razelor de soare în picăturile ploii
credeam că sunt îngeri și poate
erau și acolo
egoiști ca tinerii
era imposibil să nu înfăptuiești
ceva pe lume și noi acolo lucram
și lucram și lucram
visând amintind neuitarea-iluzie și
poate acolo asta
era încă posibil dar aici
e o tăcere albă a zăpezilor dormind
un pat amplificator de durere
simțeam o culoare un roșu stupid
curgând fără pauze
și de sus cade un fel de
neînțeleasă iubire aici
e din ce în ce mai greu
să fie posibil
dar poate
