LIGHT IS FREE

31 mai 2018

”DEPARTE DE NOAPTE”, ed. Eikon, 2018

Lansarea volumului are loc pe 3 iunie, ora 18,
la Bookfest 2018
Mulțumesc d-lui Valentin Ajder și editurii EIKON pentru sprijinul acordat!
Volumul poate fi cumpărat la standul editurii de la Bookfest
și aici: http://www.librariaeikon.ro/

12 mai 2018

PRIETENUL MEU, JOSEPH (Fragment)

. . .
Păcatul, așa cum îl văd eu, e că Joseph se gândește mai mult la ce nu are și mai puțin la ceea ce are. Are doar un fel de reședință necesară, de nevoie, la ea acasă. Este singura și poate ultima ușă care i-a fost deschisă. Îi pare rău, în adâncul sufletului său, că nu-și poate arăta recunoștința față de Doamna ultimei șanse. Într-un fel romantic și cald, vizibil, ușor de recunoscut. O formă de tandrețe vivaldiană, senină. Eu, Davo, simt asta. Eu însă, pentru el, îi sunt recunoscător ei. De departe, din nord. Mai are în proprietate acum câteva cărți tipărite și vreo treizeci de pânze pictate. Sunt suficiente pentru a șasea lui (mică) expoziție, la care încă mai are puterea – magică? – de a visa. (Azi a aflat că o sală în centrul capitalei lor costă foarte mult, mai mult decât toate pânzele lui la un loc, și asta doar pentru două săptămâni, în care ar putea să nu vină nimeni, să nu vândă nici măcar o pictură. Dezolare amară, din nou, înaintea lăcomiei fără măsură a lumii. Nu, nu are acești bani. Nu cunoaște acest marketing universal, planetar, al acestui început de prim secol al mileniului III.) Pânzele lui nu au rame, nu are bani nici pentru ele. După el, picturile astea ar valora exact cât i-ar trebui ca să plătească statului lor diferența de vechime necesară unei pensii mici. După asta, ar putea pleca. Sau nu. O, da, știe bine că banii nu ajung nimănui, fie sărac, fie bogat, ca totdeauna. Știe că banii pot nu doar să cumpere ceva, ci și să alcătuiască un alt timp, un posibil viitor: mai liber de sclavie, poate chiar drept, oricât de utopic ar părea asta cuiva. Joseph știe că banii pot fi vindecabili doar prin descoperirea unor necesare limite, dar cine caută acum să-și descopere limite personale când e vorba de bani? S-ar simți infectați de virusul auto-suficienței, al limitelor: un dăunător grav, nu-i așa?
Învață-mă, Doamne, să-mi aduc aminte tot ce-mi lipsește, tot ce nu știu, tot ce am uitat, se roagă Joseph, mai ales de când a fost aproape hipnotizat de vederea – doar pe un monitor de computer – a întregii opere a lui Van Gogh. A privi cum se schimbă culorile lumii, cum se luminează și se întunecă; e doar o chemare a ochilor. O lucrare, sau poate strigătul tăcut al luminii. Bietul Josi, nu știe că are tot ceea ce-i trebuie în el însuși; a locuit prea puțin, aproape deloc, din pricini necunoscute, în propria lui viață.
Nu-i cumpără nimeni picturile. „Mâzgălituri”, le spune ea. „Fantezii”, numește tot ea scrierile lui, atunci când se înfurie. Asta îl doare, se gândește că s-ar putea ca ea să aibă dreptate, deși el simte că nu, el știe prețul plătit dinainte, suferința lipsei, apoi îi trece. Știe că ei îi plac mâzgălelile și fanteziile, chiar și cele nedesăvârșite ca ale lui, așa cum îi place frumusețea. (Doar fanteziile – ficțiunile, spunea un scriitor - nu mint niciodată, n-ar avea sens să se mintă pe ele, purtătoarele unui adevăr devenit adevăr doar prin lipsa minciunii.) O simte în sufletul ei, o simt și eu, de la mii de kilometri depărtare. Mă doare să citesc asta: „dacă aș vrea să te uit, ar trebui să-mi uit viața”, scrie el undeva. Recunoștința lui e mărturisită doar mie, fără ca ea, și nici el, să o știe. El însă o trăiește. Joseph este, chiar și tăcut, un mare risipitor.
Și totuși, aproape telepatic, fără a mai socoti textele lui Joseph, care vin în continuare, fără ca eu să le fi cerut, totuși, spun, ei nu mai pot continua împreună. E o legătură de dependență care ar trebui interzisă; și va fi, poate, cine știe când. Prin inegalitate: unul a pierdut totul – Joseph – iar celălalt, Doamna ultimei șanse, parcă se bucură că poate oferi, uneori aproape ostentativ, însă fără voie, o formă de milă care pe el îl doare cumplit. Nu, n-a fost, nu este și nu va fi niciodată ceea ce se cheamă un profitor. Uneori, în încleștări din ce în ce mai dese, mai nervoase – consecință naturală a dependenței, care e un păcat grav, Joseph înțelege posibila, înșelătoarea falsitate a unor promisiuni și ea la fel. Asta e sursa unor cumplite frământări. Trebuie să vadă, orice ar fi, valoarea absolută, ca în matematică, a faptelor. Neîndoielnice, cu siguranță. Toate astea nu s-ar putea încheia decât cu o despărțire, însă momentul este amânat la nesfârșit. Ca și cum ei doi ar trebui să afle, încă o dată, că sunt legați sufletește cu legături mai puternice decât le pot desluși.
. . .