luni, 14 noiembrie 2016

GAUDEAMUS 2016 - Lansarea volumului „Anul tăcerii și alte povestiri”


Am deosebita bucurie de a anunța 
lansarea volumului 
„Anul tăcerii și alte povestiri” 
la Târgul de Carte Gaudeamus, 
pe 18 Noiembrie 2016, ora 16, 
la standul editurii Bibliotheca

P.S.

Mulțumesc din toată inima celor prezenți pentru încurajări, aprecieri și frumoasele cuvinte primite!

luni, 10 octombrie 2016

NELINIȘTEA ÎNTUNERICULUI (text integral)

When Time is never, Time is not.
Privește-mi mâna, îi spuse.
Pe perete, umbra mâinii se vede foarte bine conturată. Manșeta și mâneca îi sunt albe, la fel și halatul pe care omul îl poartă. Chipul lui este palid, însuflețit doar de privirea pătrunzătoare și de o transparență care-l înconjoară ca o ceață. Joseph nu știe dacă așa e în realitate sau dacă îl vede el așa. E ca și cum celălalt nu ar avea umbră, sau poate doar o umbră albă pe care a îmbrăcat-o ca pe acest halat, deși mâna lui are o umbră pe perete. El este alb și băiatul are senzația că stă acolo sub semnul acestei umbre. Peretele e vopsit tot alb. Este curat și luminos, iar mâna celuilalt, așezată mai sus decât ochiul băiatului, pare că ține un obiect. Nevăzut, fragil și ușor, între degetul mare și cel arătător, cu celelalte degete ale mâinii drepte strânse. Își amintește lecțiile de desen, de cât de greu îi era să fixeze poziția și conformația unei mâini, a unei singure mâini, autoarea atâtor gesturi, reflexe ori nu, mângâieri sau lovituri. Apoi alte umbre, umbrele chinezești din jocul copilăriei.
Privește un timp, fără să ia aminte cât de lung sau de scurt, nu clipește și abia mai respiră. Poate că lumina vine din spatele lui, privește-mi mâna, spune încă o dată cel îmbrăcat în alb și apoi, brusc, fără nici un semn prevestitor, Joseph simte pe frunte o atingere trecătoare, deși mâna celuilalt a rămas nemișcată și umbra ei de asemenea; o frunză galbenă a toamnei aurii, care cade aproape de el, foșnind în tăcerea căderii ei. A citit în ochii celui alb - către care căutase un semn de înțelegere - o tristețe nerostită, care o împărtășea pe a lui sub transparența cețoasă prin care îl vedea. Joseph simte că frunza care l-a atins pe frunte va lăsa acolo o urmă, un rid care până atunci nu existase. De ce? Poate a înțeles greșit, dar presimte în această clipă începutul unei povești necunoscute, aici, în acest loc necunoscut, alături de acest necunoscut.
Simți? îl întreabă.