LIGHT IS FREE

14 iulie 2018

LAN DE LAVANDĂ (Fragment)

. . .
Calea ferată începea să urce. Terasamentul, mărginit de flori sălbatice, mă făcea să înțeleg cât de iute trec aceste imagini prin ochii și privirile celor ce călătoresc cu trenul, lăsându-le doar palide și subliminale urme de culori și lumină. Nu auzeam nici o locomotivă venind. Pășeam pe traverse, parcă lipsit de greutatea propriului trup, însoțit de bâzâitul gâzelor și de trilurile păsărilor, respirând aerul curat care îmi înfiora plămânii. Iarba răspândea o mireasmă proaspătă, alta decât cea care rămâne după trecerea cosașilor, pe care o simțisem dintotdeauna ca pe strigătul mut de durere al plantelor retezate de-o coasă indiferentă. Cerul purta închipuiri albe, de abur, semănând cu aripi întinse de îngeri. Nu adia decât această boare plăpândă și parfumată; pașii îmi erau egali cu distanța dintre traversele de lemn masiv, gudronat. În afara ființei mele, pe pământ se așternuse o formă de pace care mă cuprindea încet-încet și pe mine. În starea asta fermecată, îmi spuneam că nu se poate întâmpla nimic rău, că sufletul meu e în deplină armonie cu planeta aceasta frumoasă, spre ai cărui munți urcam pe o cale ferată cu două șine perfect paralele. Lumea de aici nu mai avea nici un demon.


Mă gândeam, pășind, la van Gogh și la Beethoven. Poate că ei, cei pe care îi îndrăgisem întreaga viață, mă însoțeau din lumea trecutului lor și mă îndrumau către locurile unde cunoscuseră această stare deplină, completă, a ființei. O formă de beatitudine pe care o împărtășiseră în felul lor oamenilor, cu aceeași genială generozitate cu care o primiseră de la mama-natură. Da, era adevărat că spiritul nu piere odată cu trupul; simțeam lucrul acesta ca pe o adevărată credință, revelată încă o dată în spațiul îngust dintre cele două șine de cale ferată. Aerul devenea mai răcoros pe măsură ce urcam panta încă lină și adierea prinsese oarecare putere, răvășind și mai mult toate miresmele. Oțelul șinelor părea că se acoperă cu o palidă rugină, de la ploile pe care muntele împădurit le cobora spre văile dealului. Nu-mi aminteam să fi auzit vreodată trenuri trecând, fără să-mi dau seama de ce. Poate era numai o linie scoasă din uz, din lipsă de călători sau din alte cauze.

Urcând, zării deodată înaintea ochilor zidul stâncos al muntelui, în toată măreția lui de granit, copleșitor prin stabilitate și respirație tăcută. Se înălța maiestuos peste pădurea de brazi, ca o frontieră, ca un drum înalt către cer, spre o altă planetă. Părea că din granitul lui țâșnește lumină, relieful lui era de-a dreptul spațial, palpabil și totuși aspru, de neînvins. Eram cât o furnică de mic la poalele lui, privind în sus cu capul răsturnat pe spate și în clipa aceea mi-am amintit brusc de una din predicțiile astrologice care-mi fuseseră făcute de atâtea ori – cu rezultate surprinzătoare, dacă nu derutante de-a dreptul, mai ales când se doriseră a fi încărcate cu forța unor sugestii, la care fusesem dintotdeauna sensibil. Cea amintită acum spunea că numele meu corespunde unei dorințe inconștiente de a avea înainte un orizont cât mai larg. Mai aveam puțin de pășit până în locul unde orizontul acestei drumeții nevinovate întâlnea zidul vertical al muntelui și asta nu mă întrista câtuși de puțin. Nu mă întrebam cum îl voi putea urca, limitându-mă la calea ferată, care trebuia să ajungă până la el, la marele munte, pentru că panta din ce în ce mai abruptă o făcea să ocolească în bucle largi, pe care le zăream abia acum, privind pentru câteva clipe înapoi. Arce de cerc, desenându-se și racordându-se lin unul cu altul, șerpuiau în urma mea, traversând o vale lină și câmpul de lavandă care-mi îmbătase privirile. Mai departe, orașul cu turlele bisericilor lui, cu acoperișurile caselor neacoperite de vălul de ceață al depărtării. Vedeam, stând cu fața spre drumul străbătut, că orizontul larg, prezis demult, se afla undeva în spatele meu. O voce ironică, jucăușă, îmi șoptea că l-am atins; mai mult, că l-am depășit.
. . .                                                                                 Sursa foto: internet

31 mai 2018

”DEPARTE DE NOAPTE”, ed. Eikon, 2018

Lansarea volumului are loc pe 3 iunie, ora 18,
la Bookfest 2018
Mulțumesc d-lui Valentin Ajder și editurii EIKON pentru sprijinul acordat!
Volumul poate fi cumpărat la standul editurii de la Bookfest
și aici: http://www.librariaeikon.ro/