13 octombrie 2021
28 septembrie 2021
17 septembrie 2021
CURÂND
curând sunt al tău
și ție mă rog eliberează-mă de dorințe
de infinite-așteptări de acest vid împlinit -
eroare înlocuind acest vis împlinit -
de marile speranțe iluzii de aer curat
după ploaie
din plin respirabil adânc respirabil
după zbucium de fum și de foc
vânt melancolic parfumat de septembrie
octombrie curând vânt al fluturilor singuri
întârziați rătăciți și pierduți
pe aici pe cărări pe pământ căutând
singura floare din cer nicăieri
adu-mi lângă suflet această lină-mpăcare
cu ofilitele ierbi
și frunzele de-aur comori
curând fără de preț căzătoare
plutind lângă șoaptele tale
nu le răni cu albe-nghețate zăpezi
imobile
curând vor fi frunze din plastic
și altele asemenea
ieftiniri masive într-un black friday
uman
ele plâng absenți le sunt lor
bătrânii căutători ca și cum ar fi murit
toți într-o clipă care n-a fost prevăzută
înaintea găsirii comorii pe drum
ci lasă-le
vânt-adiind al verii târzii
uitată poezie și plânsă de nimeni
să fie curând
06 septembrie 2021
03 septembrie 2021
23 august 2021
SEMNE
acolo
tăcute albastre
într-o urzeală de timp
în galopul cameleonic al calului meu
gonind alergând nechezând
cosmic sau comic - nu știu -
fără glas
vis hoinărind
acolo
pe tărâmul aglomeratelor treziri
fără țărm
sau poate că invers - nu știu -
las semne
tăcute rotunde
pe clape de cânt ne-nțeles
acolo
din zilele și nopțile
urzelii de timp
a judecătorilor ierbii
fără odihnă
las semne rotunde
fără oprire albastre
las semne
tăcute și-atât și
nu știu
21 august 2021
11 august 2021
REVOLTA IERTĂRII
Să iert şi să merg mai departe.
Atât învăţasem atunci pe-acel drum.
Să iert şi să dau ceva din mine
Odată cu iertarea:
O mână, un os, nişte lacrimi, un trup,
Ceva, acolo, vreun mic sânge, iertând.
Obosit, la capătul acelui drum,
M-am oprit să privesc puţin înapoi.
Mi se părea că mă topisem ca zăpada
Şi mă scursesem în pământul aceluiaşi drum.
Aş fi vrut să mă dizolv în odihnă
Pentru că mersesem prea departe.
Am văzut în urma mea cum veneau
Toate iertările, aducându-mi în palme
Fărâmele adunate din mine şi stropii.
Aşa cum eu iertasem
Şi ei învăţaseră revolta iertării.
Erau foarte mulţi, mergând mai departe.
Cu dragostea seamănă revolta iertării.
Orice altceva nu e pace.
01 august 2021
28 iulie 2021
11 iulie 2021
21 iunie 2021
SOLSTIȚIU
nepătrunse plâng în tăcere chemând
le aud numai cei ce trăiesc
în piesa piesei lui Hamlet
și cărora le spuneau cu toții nebuni
ei sunt puțini și de două ori mai treji
decât toți cei care fără să știe
trăiesc dormind
plictiseala aceluiași vis programat
călătorind la-ntâmplare
în hipnoze ascunse și totuși ei
dintr-un necunoscut punct de vedere
hipersensibili - cărora le spuneau cu toții nebuni -
observă și simt altceva
ceva ce n-a fost încă înfăptuit
în nesfârșita ploaie de gesturi
extravagante șocante hipnotizante
virtuale din plictiseală și din ce în ce mai des
obosiseră până la natura a doua
a oboselii se obișnuiseră
evadând imposibil porniră
căutând comoara cea rarăa gestului niciodată de nimeni
făcut și nicicând
în locul fără poveste
atât de tăcut lipsit de trecut
gestul acela ne-amintitîn vreun mit
descoperit în grădina
care știa că este grădină
dăruind magice fantastice flori
care toate știau că doar sunt
(și lor le spuneau cu toții nebuni)
așteptau căutau a gestului
ivire simțire trăire
în timpul în care știau că nu e nevoie
de zădărnicia tuturor pașilor
rătăciți hoinărind și pierduți
pe aleea celor mai bune intenții
nici de oferta gratuită a unui posibil
romantism digital tehnologic
atât de la modă în ultimul timp
plutea nevăzută prin cosmos
o insulă sferică spre care un zeu îi chema
să-i născocească gesticulând
un alt nume de rostit imposibil
și nici de venerat sau de scris
numele gestului niciodată
de nimeni făcut și nicicând
zeul nu locuise vreodată-n silabe
uitat rămăsese crucificat pe o voce
pe care doar ei
- cărora le spuneau cu toții nebuni -
știau s-o audă cântând căutând
singurul gest niciodată de nimeni
făcut și nicicând
20.6.2021