LIGHT IS FREE

28 septembrie 2018

AȘ VREA...

Un salt să fac aș vrea
Peste umbra mea,
Să sar peste această
Extraordinară umbră
Mai mare ca mine cu mult,
Măreață ca lumina-i din spate.
Uzată de gânduri, uzate și ele, uitate,
Tristă, căzută, întunecată de mine
Și credincioasă ca nimeni doar mie.
Arzând aceste zone și etape,
Ca într-un joc, să sar peste ape
Și peste hotarul ei.
Acolo, de toate departe,
Un liman mă așteaptă,
Un loc din care țâșnește
Lumina ce toate umbrele împarte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu