LIGHT IS FREE

30 aprilie 2018

PRIETENUL MEU, JOSEPH (Fragment)

. . .
(Respirație deschisă.
Acum. Aparența realității îmi alungă terenul de sub picioare și mă prăbușesc, eu sau o parte din mine, sunt două părți, una care nu vrea și alta care trebuie, ultima o târăște pe prima în cădere, într-un păienjeniș rece, din felurite rădăcini jilave, un hățiș înțepător, lipicios, de care, totuși, partea din mine care trebuie nu se teme. Sunt împins, cad. Cortina unui hotar cețos se destramă, partea din mine care trebuie vede lumină în tonuri aproape violente. Sunt acolo, în tărâmul uitării, unde tot și toate trebuie să ajungă și unde tot și toate trebuie să rămână, numai eu sunt încă străin pe tărâmul acesta, care îmi pare un tărâm mort, fără a fi astfel. Doar păstrat, conservat cumva, fără ca nimeni, dar cu adevărat nimeni să poată înțelege de ce. Această parte din mine, poate partea nemuritoare care trebuie - călăuzită de mâna Almei, albă, rece și luminoasă, ca o marmură subterană -, duce, prizonieră, tânguindu-se greu chiar și pe acest straniu tărâm, unde nicio tânguire nu se aude, partea din mine care nu vrea. E una din clipele dilatate peste măsura obișnuită; ritmul ei e odihna, pauza dintre două bătăi ale inimii. Și poate că permisiunea, pașaportul de trecere al hotarului sau inițierea asta, că așa mi se pare a fi, un fel de inițiere, nu știu, e chiar inima mea, prețul  necesar pentru o altfel de moarte, poate mai mică, mai măruntă, cine știe, și la fel de neînsemnată ca o plecare provizorie. Aerul acesta, părând lichid, îmi pătrunde în fibrele necunoscutei mele făpturi. Văd, da, văd și știu că nu sunt fantastice plăsmuiri ale minții, că e un alt fel de percepție a formelor, o altă dimensiune a memoriei. Că este darul Almei, acum, chemând numele meu.
Imagine fixă, străfulgerându-mă în adâncul unei singure clipe. O scenă, la care n-am luat parte, dar care e neuitată, aici nimic nu poate fi uitat, cu toate detaliile ei fatal definitive, înghețate paroxistic, fără ca eu să pot face nimic altceva decât să primesc această clipă. Poate sunt pregătit pentru asta și nu știu, simt un fior aproape final care mă străpunge și eu trebuie să înțeleg acum, să asist, să asist mut la desfășurarea aceasta, a cărei cauză sunt eu însumi, eu și numele meu pe buzele Almei, numele ei pe buzele mele a fost totdeauna tăcut...)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu