LIGHT IS FREE

02 februarie 2018

DEPARTE DE NOAPTE (Fragmente)

Dacă sunt deja mort, singura teamă rămâne teama de viață?
În vremea aceea astrologul îmi prezisese că voi fi nevoit să traversez un deșert de apă, lăsând în acest fel - voit misterios - căi multiple de interpretare, astfel încât să nu fie învinuit că ar fi greșit în alcătuirea predicțiilor lui. Mă obișnuisem deja de multă vreme cu șiretlicurile astea, dar simpatia ce i-o purtam, pentru simplul fapt că mă privea cu ochi albaștri ca ai unui copil naiv și mă asculta cu mare atenție (lucru întâlnit din ce în ce mai rar în zilele noastre), mă făcea să mă comport ca în compania unui adevărat prieten (lucru la fel de rar în zilele noastre; nu  poți numi prieten pe cine nu te ascultă, mai cu seamă în vacarmul de voci de peste tot). De ce l-aș fi vizitat o dată pe lună dacă nu pentru asta? Cunoșteam bine zona crepusculară a ființei mele și nu mă putea păcăli; cred că știa și el lucrul acesta, dar jocul nostru nemărturisit avea meritul de a ne stârni amândurora imaginația, într-o lume de altfel monotonă și veșnic ploioasă cum e la noi. Deci, după această fermă și încifrată predicție, urmai să merg agale pe drum, gândindu-mă ce deșert de apă ar fi trebuit să traversez. Știam - așa citisem în atlasele geografice care îmi ocupaseră multă vreme studiindu-le, fără să știu de fapt ce caut - știam, de pildă, că Sahara se află deasupra unei bogate pânze de apă freatică, lucru ce ar fi putut să pară paradoxal, dar cât se poate de adevărat în afirmațiile oamenilor de știință. Și, dintr-un reflex al intuiției pe care astrologul meu întotdeauna părea să-l stimuleze fără a face nimic deosebit pentru asta, îmi spusei că poate va fi invers: că va trebui să traversez un ocean acoperind un deșert, oricât de absurd ar fi părut. Mă lăsam călăuzit de gândul acesta, știind că la un moment dat voi vedea totul cât se poate de clar.
. . .
Un loc al nesfârșitelor gemete, strigăte, un cor alcătuit din mii de voci oarbe. Tânguindu-se laolaltă în întuneric, ca și cum ar fi fost lipsite de un drum al miracolelor sau de un tată solar, ceresc. Simțeam că locul în care ajunsesem era cel mai adânc strat al adâncului, neavând alt glas decât acela al unui vuiet nesfârșit. O forfotă cu care nu mă puteam obișnui, chiar după atâta timp; simțeam că fusesem trimis acolo dintr-o eroare a Dumnezeului în care credeam, ca singură putere ce rotește cosmosul, ori, dimpotrivă, dintr-un plan al aceluiași Dumnezeu care nu putea fi înțeles. Un vapor greu, mare, de fier. O cușetă mică, o cutie ca toate cele câteva mii de la bord, cu o ușă albă, îngustă și verticală, care îmi dă voie să ies în picioare; un pat la fel de alb, la fel de îngust și orizontal, care îmi permite o ieșire automată în somn către vis. Și neapărat necesară în poziție culcat. Aici sunt. A nu se uita hubloul rotund.
Știam că avusesem cândva o voce și că ochii mei priviseră. Cenușiu, gri, apăsător, cerul apelor parcă nu vrea să se mai însenineze vreodată. A treia zi de călătorie pe imensul vapor e din ce în ce mai lungă. Călătorii sunt somnolenți, ca niște fluturi cu aripi de lemn; hipnotizați de nori cenușii, care par să scufunde mai adânc vaporul în apele încețoșate, ale căror valuri sunt doar mici încrețituri, riduri bătrâne de veșnicie pe fața oceanului. Bineînțeles că tratamentul e scump... A se privi atent veșnica frământare a apelor, șoptește tuturor o voce care a uitat demult strigătele clare ale pescărușilor jucându-se sub un cer senin.
Acel paradis în care fusesem o singură dată, ca pentru a mi se demonstra evidența existenței sale, nu trebuia cu niciun preț să fie uitat. Pedeapsa putea fi oricât de dureroasă, dar uitarea nu putea fi veșnică, ci doar trecătoare, așa cum toate sunt într-o perpetuă rotire.
Planete în semne, planete în case, case în semne, îmi spusese astrologul. Și eram sigur că mai jos de atât nu puteam să cad, simțind căderea ca pe o aruncare în valurile altui timp; un timp scurtat sau dilatat după măsura unor stranii ritmuri, ale acestor inimi aproape colective, surori cu voie sau fără de voie ale aceleiași împărtășite căderi. Ridică-te și mergi! Semnele...
. . .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu