LIGHT IS FREE

22 august 2017

ATUNCI SFÂRŞITUL VA FI FOST TRECUT - din Antologia ”55 Poeți contemporani” (V. Becart)

Vântul acela va spulbera
Ca frunzele toamnei pe străzi
Toţi banii foşnitori ai lumii.
Atunci sfârşitul va fi fost trecut.

Maşinile se vor topi cu totul, sub ploi.
Singuri judecători, doar copacii
Vor mai creşte, dar sub alt cer.
Atunci sfârşitul va fi fost trecut.

Iertate vor fi toate-ale lumii,
Spulberate de vânt şi de ploi.
Plecaţi cu toţii de-acasă şi noi.
Atunci sfârşitul va fi fost trecut.

Nu vei mai avea nimic de iertat
Atunci, Doamne
Născut din viitorul început,
Atunci sfârşitul va fi fost trecut.     

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu