LIGHT IS FREE

LIGHT IS FREE

11 iulie 2017

INEDITE (8)

. . .
Pentru că și lui Joseph i-a fost spus de multe ori că e nebun, simte acum o cumplită nevoie de izolare. Doamna ultimei lui șanse a plecat de acasă, numai pentru că Joseph a încercat – din nou – să ajungă la ultimul somn cu un pumn de somnifere într-o cameră de hotel. E singur, înfrânt, ceea ce trăiește îi pare peste puteri. Înțelege că va fi alungat, tocmai când avea „un acoperiș deasupra capului”. Un acoperiș care nu este al lui, aproape infernal, unde locuiesc mulți drăcușori, care au fost mici copii cu zece ani în urmă, la sosirea ultimului ei tren. Acum au crescut mari, ca și copiii lor, pe care Joseph îi simte foarte ostili, uneori cu adevărat răi. Dar care fiică sau fiu nu s-ar teme de un tată atât de deprimat încât nu vede altă ieșire decât în oprirea respirațiilor vieții prin inima lui?
E singur în casa ei, împreună cu patru pisici, într-o ordine care nu-i aparține nici măcar prin cele câteva cărți și picturi pe care le-a adus aici; nebunia lui frumoasă, îi place încă să creadă, dar nu. E un străin, un călător într-un popas care trebuie să se încheie. Aici a adus pe lume zece pui de pisică, de două ori câte cinci, i-a moșit cu mâinile lui sub privirile ei îngrijorate, poate pe ea nașterile astea, organice, naturale, gemute, o înspăimântau, cine știe prin ce dureri uitate. Simte adevărul că în cei zece ani de trecere prin viața ei, au sosit pe lume șase nepoței, oare poate fi asta consecința prezenței lui, a stării divine de dragoste pe care simte că a adus-o? Nu, cu siguranță, astea sunt simple coincidențe, vor răspunde cu toți. Pentru Joseph, ajuns și el bunic, (numai eu nu) s-au mai născut două volume tipărite, la fel de neluate în seamă de nimeni. Și mai are încă două-trei gata de tipar. Ce dacă prețul pentru viața acestor scrieri sunt sănătatea, dantura lui, nervii, insomniile sfinte ale scrisului, locuința vândută din orașul T.? Prezentul: un regret amar prin pierderi acum, când în viața lui Joseph totul e deja prea târziu. Cu amărăciunea – aceeași, de-o viață – că a simțit, că a văzut, că a înțeles câte se pot ascunde în spatele unui bun samaritean, cum se vrea a fi ea. Fapte, desigur, bune unele, asezonate cu palmele fierbinți ale urii scoase la lumină. Joseph e acum doar o grijă de care vor cu toții să scape, să se spele pe mâini, da, ei au făcut tot ce au putut, desigur, singurul vinovat, singurul responsabil pentru situația asta nu e decât el, el și alegerile lui, așa spun ceilalți, alegeri alese de ea acum zece ani și în care Joseph a crezut din tot sufletul.
A pierdut acum tot. Chiar și pe Doamna ultimei șanse. E părăsit de noroc, de oameni, de puteri. Se roagă zeului său pentru bani mulți, cât pentru o nouă viață, pentru o altă locuință și mijloace de trai. Modest, desigur. Doar decent. 
Eu, Davo, simt, intuiesc toate astea. Răzbat prin tot ce a scris, publicat sau nu. Ce pot face eu înaintea acestei parcă prea cosmice singurătăți?
. . .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu