LIGHT IS FREE

LIGHT IS FREE

06 iulie 2017

INEDITE (4)

Observație: aceste fragmente inedite sunt un prezent trăit în realitatea de acum. Din motive literare sunt schimbate doar numele personajelor. În viața reală, acum, personajul central are o extremă nevoie de ajutor. Își trăiește ultimele zile, nu în carte, ci în realitate.
. . . 
Cu șapte ani în urmă, a plecat din sclavia înrobitoare a celor două fabrici, în care lucrase peste treizeci de ani. Și-a vândut mica locuință și a plecat în alt oraș. Lăsa o capitală veche și frumoasă - au numit-o cândva, înainte de război, Micul Paris - unei generații invadatoare cu multe mașini noi, cu clădirile lor de metal, sticlă și de forme cât mai cubice cu putință, așezate aiurea peste tot, printre case, vile și locuri a căror armonie era definitiv distorsionată. Nu se putea opune, o știa; se putea însă îndepărta, credea, de orașul unui trecut dureros pentru el. 
Liber, simțindu-se încă tânăr (deși avea deja 54 de ani), sănătos și încrezător în puterile mâinilor lui, în orășelul patriarhal, istoric apropiat, i s-a părut că renaște. Respira, în sfârșit, oxigenul curat al libertății, dar această mică renaștere avea să-l coste prețul bolilor, al frigului, al sărăciei, care nu mai puteau fi pentru el forma unui posibil bine ascuns înapoia oricărui rău. Trupul lui a cedat și a ajuns de două ori la spital, pentru două operații grele. Scrie despre toate astea în fișierele lui. (Personale, doar până acum. Cartea vieții lui Joseph Ulm are un singur cititor, pe mine, Davo Peterson, din țara îndepărtată a nordului. El nu știe asta. Uneori, când conversăm pe internet, se miră de unde știu atâtea amănunte despre el. Crede, ca un biet naiv, într-o veche telepatie. Aflu astfel că și eu cred.)
Fără nici un venit, fără nici o asigurare medicală, fără bani. Doar cu câteva pânze, care costă scump, ca și culorile. Cu trei-patru duzini de desene colorate, a expus la muzeul de artă al orașului, în pauza de trei luni dintre cele două operații. Fără succes. Fără alt ecou decât o stranie uimire a privitorilor. Și privitorii nu cumpără.
Speranțe destrămate. O locuință (acum părăsită) ale cărei ziduri ascund  umezeala multor lacrimi, i-a adăpostit trupul de ploaie și vânt. Erau acolo extaze și căderi. Multe rugăciuni. O perioadă lungă, de peste douăzeci de luni, a trăit acolo fără apă. A cărat apă cu bidoane de 12 litri de la o cișmea publică, din cimitirul apropiat. Opt anotimpuri,  aproape doi ani, poate că s-a spălat de păcate cu apa aceea și, în felul lui, a sfințit-o. A cedat fizic, după ce apa a fost redeschisă. Eliberările aduc adeseori cu ele mai multe dureri. Multe culori, picturile lui, într-un frig ca de peșteră. Peștera lui. Și o pisică, botezată cu un nume japonez. Arșițele verii, țânțari lacomi de sânge și multe file. Cărțile lui.
Pentru Joseph, acolo, departe, paint is pain. O singură literă, o singură lipsă. 
A înțeles oare ciocnirea dureroasă dintre lumea lui – o lume fără ierarhii obligatorii, fără competiții ucigătoare și dorințe mari cât cosmosul, the sky is the limit, cerul e limita, zic unii, o lume în care singurul țel al ființelor este exprimarea lor liberă – și lumea din afară, lumea fioroasă, cum o numește un poet al țării lor, Nichita? Am îndoieli întemeiate și posibile. Și totuși, visul lui Joseph capătă contur, în pofida greutăților pe care poate le-a ales el însuși. Pentru încercarea puterilor unui spirit rătăcitor, cercetător, contemplativ și veșnic viu, prin omul care e Joseph.
Care păcate pot fi iertate, vindecate, spălate prin scris și prin pictură? se întrebă Joseph. Cele împotriva artei, a literaturii și picturii sau cele împotriva omului?
(În ultimul timp, văd cum pictează din ce în ce mai des cu negru: e o culoare pe care a folosit-o foarte rar în trecut. Simte acum cât de puternic negrul, întunericul curat, pune în evidență lumina oricărei culori pure.)
. . .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu