LIGHT IS FREE

LIGHT IS FREE

26 iulie 2017

INEDITE (12)

Sursa imaginii: internet
. . .
Cineva ar putea să mă întrebe: cum poți tu să-ți permiți să fii mândru, când ești atât de sărac? Cum poți să încerci tu să stai drept, să fii vertical ca un copac fără vânt? Cum poți să-ți dai tu, cel mai sărac pictor-scriitor, dreptul de a fi visător? Da, astfel m-ar putea întreba. Răspunsul meu e tăcerea. Nu am mândrie, deși sunt om. Nici orgoliul bogăției, care nu e altceva decât mândria mândriei. Nici altă verticalitate decât aceea a poziției bipede, nu a averii. Pe toate celelalte vi le las vouă, învingătorii mei; judecătorii mei; disprețuitorii mei. Și voi sunteți ca mine, oameni. Numai oameni. O știu. Am fost și eu ca voi, demult. Nu vouă am a vă cere iertare, ci unui zeu nou, personal, interior, chiar dacă el nu e decât propria mea zămislire. Și poate că iertarea voastră - pentru imaginare vini, cea mai grea fiind aceea de a vă fi fost mereu aproape prin ceea ce am avut deosebit, nu prin etichetări răutăcioase - mi-ar aduce numai mâhnire. Dar și mâhnirea asta e veche, ca foamea de veche, ca frigul. Poate e numai recunoașterea faptului că vă înșelați pe voi înșivă judecând.
Sunt născut într-o zodie banală: am numit-o zodia Omului. Zodia tuturor, fără scăpare. Unele cazuri deosebite ale ei sunt:
Nebunii prea lucizi, ca Hamlet. 
Naufragiații, ca Robinson. 
Visătorii, ca don Quijote.
Singuraticii. Noi toți, de fapt.

Și Joseph a comis greșeli, ca fiecare om. Nimeni nu e perfect, dar el a simțit că greșelile lui se însumează cu ale altora și că pentru suma rezultată el este cel care suferă. I se pare că nu poate fi iertat. Că e un fel de damnat. Asta îl silește să se închidă în lumea lui – parte a celei din jurul nostru – și să stea departe de oameni. Nu, el nu e o ființă rece, nordică, așa cum părem noi, cei de aici. Paradoxal, Joseph crede în oameni, în sufletele lor. Dar tocmai ei sunt cei care-i judecă atât de aspru căderile. Poate pentru această bogată posesie el a rămas sărac. Nimeni din ceilalți nu poate accepta un (auto)învins. Preferă cu toții învingătorii, pe cei cu frunțile încununate de laurii gloriei, ai oricărei glorii, trecătoare, de altfel, ca orice glorie. El nu se revoltă împotriva sorții care-i aduce atâtea necazuri. El acceptă. El iartă. Știe că trebuie să afle un fel de tâlc ascuns al tuturor lucrurilor și întâmplărilor. Îl caută, mereu, știind doar că e în el însuși. Află, pas după pas, durere după durere, leacul. Află că ceea ce are nu trebuie să-i fie de folos numai lui, ci și altora. Scrie, descoperind realități noi, ascunse, pe care le aduce în cuvânt înaintea lui și a oamenilor. Vor gândi? El nu știe, ci face lucrarea asta crezând în ea din tot sufletul său. Mă întreb: e și Joseph o formă a darului - sau a condamnării lucide - a lui Igor? Poate Joseph pătrunde în memoria durerilor celorlalți? Nici asta nu o știu.
Nu s-a tocmit cât, cum, ce și cui să dea. A scris pentru toți. A pictat pentru toți. A muncit. L-au numit Iosif Ulm, un nume nu prea des întâlnit în țara lui. Poate e al unui neam rar. Sau poate că el e străin, rătăcit, în țara lor.
- Iosife, Iosife, ai grijă de prunc! mi se pare că aud glasul lui Igor rostind aceste cuvinte înăuntrul meu.
Un ecou al unui trecut amintit dintr-o dată. 
Un ecou al sufletului, al liniștii.
Cine ar fi pruncul lui? Ar fi nepoțelul lui? Alma a lui, Doamna ultimei șanse? Picturile? Cărțile? Cuvântul? Lumina?
. . .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu