LIGHT IS FREE

LIGHT IS FREE

02 iulie 2017

INEDITE (1)

. . .
„Unde e cu adevărat nevoie de mine?” se întreabă Joseph. „Cui trebuiesc eu? Și, mai ales acum, cât cost eu?” Aș crede că țara lui îl respinge. Și nu numai țara, ci poate viața însăși. Timpul. Oamenii. În fața celor din jur se vede respins, aproape disprețuit, pentru visele lui. Cu o înfățișare modestă: se simte ridicol prin „imaginea” trupului său. Ridicolul acesta e cu atât mai amar pentru el cu cât nu e despărțit de sublim doar de un pas - pe care nu l-a făcut niciodată -, ci de o prăpastie de indiferență, de nepăsări umane, care, dacă nu l-ar durea, i-ar părea doar capricii trecătoare sau dispoziții nevinovate. Știe bine: a fost sublim și ridicol în același timp. Ridicol și sublim, nuanțe atât de fine, puncte de vedere atât de alăturate și atât de opuse. Le-a cunoscut, pentru că în Joseph nu trăiește doar el însuși ci și toate personajele cărților lui. Personalitate multiplă? Eu nu știu. Poate doctorul Bjorn... Cântărit de ceilalți ar vrea să fie doar prin ceea ce face. (Poate trăiește amărăciunea asta pentru că are ascunsă în el o adâncă nefericire, ale cărei origini se găsesc în copilăria lui. Nu știu, dar simt că așa ar putea fi. O umbră însoțitoare, invizibilă, se arată adesea pe fruntea lui; un rid apăsător, adânc, o adevărată crestătură a feței, limitându-i o esențială capacitate umană, capacitatea de a se bucura. Uite-așa ajung eu, Davo, să fiu psiholog.)
El nu știe. Află cu amărăciune că adevărații cititori – cei ai cărților – sunt din ce în ce mai rari odată cu trecerea timpului către computere și alte tehnici invazive și insistente. Ce poate face scriitorul rămas singur, cu cititorii deviați de la lectura atentă, cititori pasionați poate mai mult de imaginația care se naște în sufletul lor odată cu lectura? Rămâne al nimănui? Al lui însuși, posesor zadarnic și inutil al propriei dăruiri? Acestor întrebări poate că aș putea eu să le fiu un răspuns. Răspunsul depărtării. Din țara nordului, către care el a tânjit, spre al cărei cer încă tânjește. Pentru bietul Joseph, speranțele de ieri devin disperările de azi.
În limba lui, limba română, există un cuvânt foarte frumos, atât ca sonoritate cât și ca semnificație: dor. E o stare continuă de tânjire fără obiect, o stare sufletească aproape imposibil de definit mai clar decât cu acest cuvânt simplu, de numai trei litere. E o stare legată puternic de dragoste. Este expresia formei ei interioare, ascunsă în orice suflet. E ceea ce te poate face să plângi tăcut, înăuntru, fără să afli niciodată de ce. (Paranteză: d’or, înseamnă, în limba franceză, de aur.) Așa se poate simți numai dragostea. E solul necesar încolțirii oricărei semințe creatoare. Altfel, fără dor, creația ar fi doar o sumă de operații fixe, înfăptuite mecanic, fără vibrație.
. . .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu