LIGHT IS FREE

LIGHT IS FREE

14 martie 2017

ANUL TĂCERII (Fragment din volumul „Anul tăcerii și alte povestiri”, ed. Bibliotheca, 2016)

. . .
      Septembrie
      Îl scot afară din ce în ce mai rar. 
      Septembrie a împlinit șapte zile. 
      Vântul mai miroase încă a vară. 
      Serile sunt albastre şi clare. 
      Păsările îi șoptesc despre călătorii prin umbrele din ce în ce mai lungi ale pajiștii. Ascultă și știe că vor pleca, așa cum totul poate să se încheie sau să urmeze doar cu o simplă plecare. Inginerul are senzația ieșirii din cuvinte, o evadare din menirea unei voci și din cușca abilă a vorbelor oarbe. Și-ar dori să inventeze un alt limbaj, pentru o altfel de lume viitoare, plină de gesturi și semne line, ca un alfabet al alegerilor omenești. Ar dori mult să fie înțeles, să poată vorbi în limba nouă și bună, așa cum vorbește cu gâzele și frunzele și cum numai făpturile lor îi răspund. Un frate care a trecut de partea lor pentru totdeauna. Se gândește că într-o mică măsură a reușit.

      Inginerul M. stă pe bancă. Tăcut, ascultă pe cel dinaintea lui vorbind:
      - Dă-mi un ban, domnule, că viața e grea și nu am cu ce lua o pâine, spune cerșetorul cu mâna întinsă spre el. 
      Inginerul îl privește drept în ochi, iar ochii celuilalt îi spun:
      - Am adunat averi imense din cerșetorie. Sunt atât de bogat încât dau câteodată mari sume de bani unor bancheri pe care îi aleg la întâmplare. Ei nu știu de la cine vin banii, dar se bucură când capitalul lor mai sporește cu un zero sau chiar cu mai multe. Se bucură, da, dar se tem în sinea lor de pedeapsă. Iar eu mă bucur cât pot de tare de spaima lor și mă joc astfel cu toți bancherii pe care îi aleg. Se joacă și ei, un altfel de joc, dar numai cu toți cei sărmani. Eu fac asta pentru că în urmă cu mulți ani am ajutat un om sarac, iar el, văzând că îl pot ajuta cu bani, s-a repezit la mine și mi-a luat toată averea, dornic să aibă el totul. Așa s-a întâmplat, iar eu umblu de atunci și cerșesc. Nu le mai dau nimic săracilor, ci numai bancherilor aleși de mine. Eu îi pedepsesc să aibă din ce în ce mai mult, în așa fel că sfârșitul lor e din ce în ce mai aproape. Vezi?
      Inginerul îl privește, la fel de tăcut. Știe că este primul om care poate vedea cu adevărat în adâncul ochilor celuilalt.
      - Dă-mi un ban, domnule, rostesc buzele celuilalt. 
      Inginerul însă înțelege tot ce spun ochii lui:
      - Mă cunoști și nu îți pot ascunde nimic. Numai ție ți-am mărturisit ce n-am mai spus nimănui. Rămâi sănătos. Am știut mereu că te voi întâlni tocmai când mă voi aștepta mai puțin, așa ca întotdeauna. Se vede treaba că nimic nu rămâne ascuns pe lume. Dar acum, odată ce tu ai aflat toate astea, eu ce am să mai fac?
. . .
Cei ce doresc o lectură integrală a cărții o pot găsi aici:
https://archive.org/details/AnulTaceriiAutorConstantinP.Popescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu