LIGHT IS FREE

LIGHT IS FREE

10 iunie 2014

MĂRTURIE

Azi nu mai vine nimeni s-alunge a mea frică,
Îmi pare că-s nebunul care ce-atinge strică.
Se va putea vreodată să fiu și eu iertat
Dacă-ntre-atâtea lacrimi a râde am uitat?
Se poate amintirea unui strămoș popor
Trezită iar să fie, să râd atunci când mor?
Să știu că plânsul numai, la nașterea dintâi,
S-a fost lungit cât viața și n-are căpătâi?
Să aflu că în clipa de moarte cu chip hâd
Durerile-ncetează și-n hohot am să râd?

O, lumină! Și iată, simt că-mi aduc aminte
Ce din bătrâni de vremuri știam de dinainte.
Această amintire îmi e acum de-ajuns,
Așa rostesc strămoșii la întrebări răspuns
Și tot astfel ei iartă, fără a-ntreba nimic,
Cu blânda lor privire la viață te ridic
Și-s neclintiți ca stânca, pe umeri duc milenii,
Atât de drag le este cel ce a-nvins vedenii.

Acesta-i adevărul pe care-l știu cu toți,
Dar e uitat prin vreme, a-l spune nu mai poți.
Încearcă însă numai și lor de-a-l povesti
Nebun ei te vor face, apoi te-or părăsi,
C-ales-au doar să râdă și plânsul mai apoi,
„Tu du-te mai departe, că tu nu ești ca noi!”
Și glasul tău de lacrimi strigând ca în pustie,
În veci dacă rosti-va un adevăr ce-l știe,
Cu pietre îți vor scrie pe trup răni sângerate
Toți cei care-n uitare azi râd fără păcate.
Din stropul de lumină, din lacrima ta pic,
Nimic nu se alege, nimic, nimic, nimic.

Deșertul, în vânt, setos doar el rămâne
Tăcută mărturie din lacrimi să adune.
Strămoșii din vechime, o pulbere de munți,
Te-au primit pe tine ca glasul să le-asculți
Și să te naști ființă din praful lor de stele
Cu plânsul tău, cu râsul și lumina din ele.
Alături, ostenită, aripi de-abia bătând,
Stă poezia scrisă și către ei plecând,
Rostindu-te pe tine în flauturi de vânt.
Vor înțelege oare ultimul tău mormânt?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu